A apărut un nou volum al revistei metropolitane Glasul Bisericii: 1-3/2022.
Cuprinsul acestui volum este alcătuit în exclusivitate din studii științifice, ce acoperă o plajă diversă de teme și domenii teologice. Veți descoperi aici Imnurile Sfântului Efrem Sirul dedicate perlei și istoria celui mai tânăr patriarh din Constantinopol – Sfântul Ștefan I; elemente de ecleziologie din scrierile Sfântului Grigorie Palama, în care se subliniază rolul ierarhului în iconomia mântuirii; o incursiune istorico-liturgică despre originea praznicelor Maicii Domnului și o evaluare a teologiei ioaneice despre „adevăr”; o critică științifică și teologică asupra teoriilor legate de originea și evoluția omului; despre articolul 17 al Tratatului din Lisabona referitor la raportarea Uniunii Europene la creștinism și o lectură diacronică a concepției despre muncă.
Textele sunt semnate de profesori și cercetători universitari.
Vedeți Cuprinsul aici.